M-a fost servita de curand o mare lectie legata de responsabilitate si de ce inseamna sa fii matur, sa raspunzi pentru ceea ce faci/zici. Eu am invatat, o sa aplic. Persoana in cauza o sa tot adune ani si o sa fie tinuta in continuare de taticu de mana. [Sau de mama. Sau de amandoi]
Din motive de bursa, mi-am mutat domiciul intr-un colt al Italiei. Zic colt caci orasul e mic, universitatea e relativ noua, si, tinand cont de specificul tarii, nu sunt camine. Fiecare e pe cont propiu in ceea ce priveste cazarea. O data sosit, trebuie sa gasesti oameni si impreuna sa inchiriezi un aparatment, sau sa cauti un apartament cu o camera libera. Exista si o agentie speciala al carui scop este acela de a ajuta studentii sa gaseasca cazare fara sa plateasca comision agentiilor imobiliare.
Povestea mea legata de cazare incepe prin ianuarie, cand sunt contactata de catre alte stundente care aveau aceeasi destinatie si care vroiau sa stea cu mine! Ceva gen: "Buna! Eu sunt Maricica, merg si eu acolo, tot pe semestrul doi, si as vrea sa stam impreuna." E genul de relatie (virtuala sau nu) care se misca prea repede. (Resurse bibliografice: a se consulta episodul din Seinfeld in care i se cere sa mute mobila unui necunoscut 
)
) Una dintre aceste studentele care m-au contactat este o romanca din Cluj, anul 2, care s-a agatat de mine si de faptul ca eu ajungeam inaintea ei. Disperata, m-a rugat cand caut apartament sa tin cont si de ea, sa-i opresc o camera cat de mica. Am incercat sa o linistesc, sa-i spun ca sunt in aceeasi oala, ca nici eu nu am unde sta dar asta o sa se rezolve. In plus, daca eu gasesc un loc cu o chirie care nu-i va fi pe plac?
O data ajunsa acolo o sa vada si o sa rezolve. E simplu.
Peste cateva zile, acelasi discurs. Ca nu o lasa taica-su sa plece daca nu are cazare (!) Ma uitam ca proasta la monitor. Faceam calcule si dupa ele fata sta ar fi trebuit sa aiba vreo 20 de ani, poate chiar 21, adica sa fie majora si vaccinata. Nu i-am promis nimic, desi m-am trezit cu o matza moarta aruncata in gradina mea.
Inainte sa plec, am intrebat-o cand vine. Mi-a spus ca si-a luat bilet pe 3 martie – semestrul incepea pe 18 februarie. M-am gandit ca la Cluj regulile privind bursele Erasmus or fi altele…. Motivul intarzierii: pe 3 martie mai pleca o fata din Cluj si putea sa ajunga impreuna cu ea, sa nu fie singura.
Intre timp, ajung in Italia, gasesc 2 fete, cautam apartament si luam unul de 4 camere, fiindca asa am insistat eu. Iniante de a face marele pas, ii scriu mail, o intreb daca mai putem conta pe ea etc etc. Nici un raspuns. Cu cateva zile inainte isi reinnoise rugamintea dar acum la celalalt capat era tacere. Luam aparatmentul, avand o camera libera in plus.
Trece o saptamana si aflu, pe alte cai, ca nu mai vine. Din motive de sanatate cica. Mai bine ar spune din motive de parinti crizati si foarte foarte protectori. Daunator de protectori. Daca aveau atat de mare frica ca o sa i se intample ceva, puteau sa vina cu ea de mana, asa cum se face in tabara din clasa a 4-a, cand parintii isi insotesc copii in tabara. Sau puteau sa vina cu ea de mana, cum au facut alti parinti bucuresteni care au vrut sa vada cu ochii lor ca odraslele au un acoperis deasupra capului.
Acesti parinti oare chiar cred ca le fac bine copiilor lor? Cand o sa-i lase sa se descurce singuri? Cand o sa-i invete ce inseamna sa fii matur si responsabil? Cum o sa-i invete asta daca vor sa-i tina mereu de mana?? Lasa-l sa se dea cu capul de pragul de sus, sa invete sa caste ochii data viitoare, ca tu nu o sa fii mereu langa el sa-l atentionezi.
Fata asta, protejata de parinti, la 20 de ani, nu este constienta de spusele sale, de actiunile sale, de consecintele lor. Consecinte care se rafrang asupra ei si asupra altora. Nu isi da seama ca ceea ce face nu mai este o joaca. Altfel, ar fi putut sa puna mana pe tastatura si sa-mi scrie ca nu mai vine, sa caut pe altcineva pentru apartment. Nu mi-a scris, nu si-a cerut scuze nimic. Totul este normal. Nimeni nu a patit nimic. Cat despre bani….asta este un capitol prea putin interesant si semnificativ.
Problema ei, a acestei fete, este problema societatii romanesti. Nu lipsa cuvantului si prezenta nesimtirii- asta e o chestie ce tine de individ – ci lipsa responsabilitatii. Romanii, in marea lor majoritate nu sunt responsabili. Nu se gandesc la actiunile lor si cum le influenteaza astea pe termen scurt si lung viata lor si viata celor din jur. Se gandesc doar varianta pe termen scurt si cu asta basta. Dupa mine pototpul. Si aici e buba. Daca toti am gandi si pe termen lung, viata noastra ar fi una mai buna. Societatea (romaneasca) ar fi una mai buna. Si cand scriu asta nu ma consider idealista. Am in fata o carte de sociologie in care am gasit sustinere si am in spate intamplari cu persoane mai mult sau mai putin responsabile.
Poate ca ar fi bine ca cei de la McDonalds sa serveasca o data cu cartofii prajiti si o portie de responsabilitate.
PS: Camera ei a fost ocupata de altcineva, problema mea de moment a fost rezolvata. Problema ei…pending….
0 Comments
