douazecisiunu

Titlul insemnarii e chiar titlul unei emisiuni/talk show care are loc acum pe un canal TV. Parca ar fi o frantura din Stapanul inelelor: Saruman si-a mobilizat toate fortele impotriva fortaretei din Helms’ Deep. Avem pe de-o parte PSD-ul, care e cata frunza si iarba, cel mai voluminos si mai puternic (?!) partid din Ro [apropo: propun tema pentru OlimpiadeleComunciarii - faceti o campanie prin care sa schimbati perceptia publicului cu studii medii si superioare asupra PSD-ului, ca tot s-a dat anul asta sa se schimbe perceptia asupra Parlamentului romanesc!!!] si il avem pe Basescu. Avem armata de Uruk – hai si mana de oameni din fortareata. Acum, prin analogie, cine vor fi elfii care vor produce o schimbare in aceasta situatie?

 

Mi-e greata. Nu din cauza situatiei politice prin care trecem ci fiindca stomacul meu protesteaza impotriva a ceva. E normal ca alesii sa se poarte ca niste copii mici care se cearta pe jucarii – din ce in ce mai multe jucarii. Ca sa ce? Sa faca colectie, bineinteles! Ca nu are cum sa se joace cu toate. E altceva cnd scrie pe cartea de vizita Tariceanu – Presedinte. Da mult mai bine la CV sa scrii ca ai fost presedinte..Istoria tinde sa uite repede prim-ministrii tarii.Cu presedintii e mai greu.

 

 

 

Am terminat primu volum din Ulise de James Joyce.

Redau mai jos parti din stream of counsciouness-ul meu cand citeam stream consciunessu din JJ.

- mult au mai gandit oamenii astia intr-o singura zi!!

- dialogurile sunt chiar mai intortocheate decat monologurile

- si totusi, care-i faza cu Ulise? ala cu Penelopa si cu razboiu din Troia…The Ulise!

-cartea e intreaga dar lipsesc pagini de la comentarii(!!); asadar, comentariile sunt mai importante decat continutul cartii!! caz unic in biblioteca de la Litere

[Aici trebuia sa fie un spatiu publicitar dar o sa-l folosesc ca sa-l trimit la origini pe cel care a
taiat cu forfecuta niste pagini de la sfarsit! Sa citesti bine!!zdamatii!]

-Dublinul e un oras foarte mic- una doua, se intalneau 2-3 si beau bere! Guiness, nu altceva!

- aha! deci asa aveau toaletele irlandezii pe la 1904!

 

PS: Umbla zvonul ca acst Ulise ar avea 500 de pag. Iata insa ca are aproape 1000. simt ca bibliotecara va coade planuri de razbunare si se va imbata pe banii mei. Sacrificii de dragul artei….

PS2: Am auzit de la o profa ca Joyce ar fi facut un pariu: sa scrie cat mai multe fraze fara a pune punct. In primul volum tin sa precizez ca am intalnit destul de multe puncte! Foarte bine puse, de altfel! Dar mi-am aruncat un ochi in al doilea si …… 

Ieri trebuia sa ajung repede de la Podul Eroilor la Piata Rosetti. Ma urc repede intr-o masina si imi amintesc ca ar cam trebui sa -mi expire cartela aia care bipaie cand o fluturi prin fata chestiei portocalii.O flutur din nou si imi bipaie ca e expirata!Shit!

Inainte, cu vechiul abonament, doar eu stiam cand imi expira; acum stie tot autobuzul!! 

Inainte, cu vechiul abonament, puteam sa ma uit in orice clipa si sa stiu ca mai am 4 zile pana la ziua 0 in care tre sa stau la coada la unul nou; acum, trebuie musai sa fiu intr-o masina!

 

In fine, eram in masina, ma apropiam de Drept si ma gandeam intens la controlori! De cand stau in orasul asta – de 10 ani- m-au prins de 3 ori fara bilet/abonament. O data pe linia lui 34 si de ori pe ruta Drept  – Universitate. Pe ruta asta isi fac veacul – i-am vazut de mai multe ori! Stiu ca e circulata de studenti si studentii au bani, nene!

Cu acest scenariu palpaind in minte, observ ca la Kogalniceanu se urca o tanti ce parca avea tinuta unui controlor. In a doua secunda am fost jos din masina! Ma felicit pentru rapiditate! Am traversat strada, am luat bilet, m-am intors, am alergat dupa masina, am ajuns la destinatie cu o intarziere de 2 minute.

 

RATB e acea chestie care vrea si cu dansa-ntransa si cu sufletul in rai!

Eu raman fan Metrorex. La asta am gasit o cale sa ma adaptez- stiu ca metroul va intarzia, ca eu voi mai avea 5 scari de coborat si ca usile se vor inchide…De aceea am mereu in geanta o carte – o numesc "lectura de metrou".Dar asta e deja alta chestie.

Stiam ca o s-o salveze. Stiam ca unii vor muri. Am uitat ca la sfarsit ramane in viata cei-care-vor-deveni-un-cuplu, dar stiam si asta. It’s a typical (fucking) american movie!!

Pe parcurs am mai descoperit si alte clisee, dar nu conteaza.

Ceea ce conteaza e ca m-a tinut cu sufletul la gura!

Efectiv , stateam si "acum e o sa se mai intample?" M-a captivat cu totul. Si faptul ca m-am uitat pana la capat si nu am pus un bookmark si eticheta "alta data" e ceva. 

Cascadoriile sunt impresionante; actiunea banala.

 Nu stiu, scoala asta americana nu reuseste sa introduca spectatorul in pielea personajului. Spectatorul ramane spectator. Vede totul pe dinafara.

Si limita verticala mie imi pare o linie (limita, perete) orizontala. dar pusa mai sus. : D Asta referitor la titlul filmului,  "Vertical limit". 

Mi-a placut personajul Monique ("She’s french canadian. She has days when she’s canadian and she’s ok. Today shes’s obviously french…") si cei doi ticniti care se bronzau la  x ooo metri altitudine. [In timp ce scriam aceste randuri ultimul surub de la scandura care imi tinea tastatura a cedat asa ca maine va trebui sa fac pe tamplarul. O noua ocazie ca sa imi dezvolt noi abilitati!] Revenind la cei doi ticniti: juma din replici nu sunt demne de tipologia in care au fost incadrati.

Dupa ce o sa ma targuiesc cu un shareware, o sa pun acea bucatica din film care mi-a placut cel mai mult.

Pana atunci, noapte buna!

Cred… 

 

Am descoperit ca sunt victima unei noi boli. Am descoperit de asemena ca nu sunt singura…

There was a time when a pirate could mak…err…asta e din alt film. Era o vreme in care puneam mana pe o carte si ma ocupam doar de ea. Mai erau si altele pe lista dar trebuiau sa-si astepte randul – nu neaparat in ordine alfabetica, alegerea era subiectiva.Acu altfel sta treaba; am atatea carti incepute incat le-am pierdut numarul . Presupun ca sunt in numar de 5…

Dar o sa irosesc niste spatiu virtual si o sa fac  un inventar al cartilor incepute.

 

Ervin Goffman – Viata ca spectacol  pag 20/280

James Joyce – Ulise pag 75/2 volume a 450 fiecare

Louis Blomfield – Vin ploile pag 33/ 700 (nu-mi vine sa cred ca am inceput cartea asta acu un an si juma)

Francois Brune – Fericirea ca obligatie   36/209

Roland Barthes – Camera luminoasa 14/104

Daniel Goleman – Inteligenta emotionala  162/368

Jostein Gaarder – Lumea Sofiei 48/505

 

Acum ca am aceasta lista in fata vad ca exista un punct critic pe la 30 si ceva de pagini. : P  

Aici sunt 7…Dar tocmai am inceput una noua, E. Auerbach – Mimesis (asta e chiar tema pentru scoala), si mai trebuie sa mai incep una, tot pentru scoala (nu-i spun numele ca mi-i rusine). In plus, stiu ca am ramas blocata undeva la cantul al doilea din Purgatoiul lui Dante.

Problema nu e atractivitatea cartii, ci rabdarea. Nu mai am rabdare sa citesc pana la capat. Si imi fug ochii in laturi la ..alte fuste! 

Remedii?

Se aproprie Pastele. Ceea ce ma face sa ma gandesc la Craciun.

Pentru mine, in ultimii ani, sarbatorile astea devin din ce in ce mai asemanatoare. Diferentele dintre ele- oua, brad, cadouri, temperatura scazuta la una (cu posibilitate de ninsoare), pomi infloriti la alta-  sunt doar niste detalii. Trasaturile comune sunt cele care conteaza: vacanta e scurta in ambele cazuri, mesele au multe preparate (mai toate preparate din carne), cozonacii sunt omniprezenti, familia e langa tine…

 Azi esti la scoala, peste 2 zile e Ajunul sau Vinerea Mare. Si in inainte, si dupa ele, e treaba  – mai ales dupa Craciun cand incepe presesiunea (au!)- multa treaba. E acea senzatie din filmele americane (sau din benzile desenate cu Garfield ) cadn deschizi o debara in care ai bagat nu stiu cate lucruri si toate lucrurile astea se pravalesc peste tine. sunt cateva zile de repaos in care te recuperezi, ca sa iti pierzi antrenamentul, ca sa te simti vlaguit cand incepi din nou cu "ritmul tau zilnic". Evident ca am luat-o pe aratura…Unii (sper eu majoritatea) chiar se relaxeaza zilele astea.

La mine sarbatoare (mare) inseamna dormit mult, stat in pijama (obligatoriu), citit, mancat cu familia (!! as vrea sa spun ca se intampla doar o data pe an dar de fapt se intampal de doua ori…) si – desigur- uitat la televizor. Doar in perioada sarbatorilor apuca sa ma uit la televizor, ceea ce e misto caci ma mai "conectez" si eu la "realitate".

Sunt de acord cu Eliade, care spunea/scria ca sarbatorile sunt acele puncte luminoase ale anului, caci erau singurele zile in care oamenii stiau ce avea sa se intample (in fiecare zi de sarbatoare, prin riturile si ritualurile practicate, oamenii repetau acele gesturi prin care a fost creata lumea).  Zilele cu probleme erau cele in care nu sarbatoreau nimic pentru ca domnea imprevizibilul.

Si in cazul meu e la fel. De sarbatori stau toata ziua in pijama- in restul zilelor nu se stie…